Lăsatul secului de carne la Camăr. Începutul Postului Paștelui 2019

Obiceiul lăsatului de sec reprezintă îngroparea iernii, a frigului, a gerului și pregătirea pentru o nouă perioadă mai curată, purificată. Această ultimă zi marchează prin construirea unui foc mare (sau mai multe) începerea Postului Mare, adică ultima zi când se mănâncă carne. Din bătrâni se spune că acest foc alungă spiritele rele, farmecele, ș.a. Mai demult, tinerii și nu numai, construiau focuri(concurau între ei) aproape pe fiecare uliță din sat, în special pe dealuri pentru a putea fi văzute de departe. Aseară la Camăr, s-au adunat mulți localnici, chiar și din cele mai îndepărtate locuri ale comunei. Au petrecut lângă foc ore bune, recitând zicale, cântând și socializând. Vocile tinerilor au răsunat în tot satul pe fundal de clopoței; auzeai de departe: „Husajó!!! Kása Erzsi eladó! Vad András megveszi, Az ablakba kiteszi, Ganélébe fürdeti, Kispárnára fekteti. Husajó!” (aceste zicale sunt dedicate în special fetelor tinere necăsătorite) Cu acest prilej, gospodinele gătesc câteva preparate specifice momentului. Pregătesc plăcinte umplute cu orez dulce, silvoță, mere, brânză dulce/sărată, nucă ori cartofi. Aceste plăcinte se numesc lepény și se servesc calde după ce oamenii se întorc la casele lor. Tot în această seară se pregătesc sarmale cu varză murată (doar de curând această rânduială). Cu acest prilej, vecinii/prietenii se adună laolaltă și se ospătează bine împreună pentru ultima dată înainte de post. Suntem mândri că tinerii sunt atât de deschiși la astfel de obiceiuri vechi, care în alte părți par a se stinge încet. Lăsatul secului de carne anunță totodată renunțarea la sărbători/petreceri, de aici lăsatul secului de carne a fost asociat cu o sărbătoare înainte de intrarea în post, de unde carnavalul. La Camăr, ca și în alte zone rurale această sărbătoare joacă un rol extrem de important.53208658_1259413867544310_4622670062279458816_o

53509477_1259414084210955_1981001004685983744_o

53519599_1259413214211042_7481928313481461760_o

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *